AVANTAJELE INCALZIRII SI RACIRII IN PARDOSEALA, PERETI SI TAVAN

Home » Blog » AVANTAJELE INCALZIRII SI RACIRII IN PARDOSEALA, PERETI SI TAVAN

Rolul instalaţiilor de încălzire nu se rezumă numai la proiectarea şi realizarea de soluţii moderne şi eficiente, ci şi la modul în care acestea sunt exploatate, respectiv, modul în care se face gestiunea energiei consumate. De aceea, pe lângă soluţiile adoptate, se cere ca ele să fie urmărite continuu atât în ceea ce priveşte condiţiile pe care le realizează la consumatori cât şi modul în care se realizează aceste condiţii, adică cu ce consumuri de e-nergie. în felul acesta se va realiza dezideratul ca instalaţia de încălzire adoptată unei construcţii date să-şi îndeplinească rolul în totalitate, adică realizarea condiţiilor de confort cu consumuri cât mai reduse de energie.

Sistemele de încălzire si racire radiantă prin pardoseala, pereti si tavane
Instalaţiile de încălzire prin radiaţie prezintă şi alte particularităţi în raport cu celelalte sisteme, dintre care se pot menţiona: asigurarea unui grad de confort mai ridicat, întrucât temperatura suprafeţelor de construcţii ce delimitează încăperea este mai ridicată şi mai uniformă; se reduce viteza de circulaţie a aerului în încăpere şi, ca urmare, rezultă o diminuare de împrăştiere a prafului anorganic, suport al florei bacteriene; asigură încălzirea spaţiilor deschise.

În analiza ce precede decizia alegerii sistemului de încălzire, trebuie avute în vedere şi aspecte legate de costul investiţiilor, cheltuielile de exploatare şi de coordonare a lucrărilor de instalaţii şi construcţii. Sistemele de încălzire prin radiaţie se pot folosi: în clădirile civile, în încăperi cu cerinţe igienice şi de confort deosebite, precum şi pentru asigurarea unei încălziri uniforme; în clădirile industriale cu spaţii mari şi fără necesităţi de ventilare mecanică, pentru asigurarea unei distribuţii omogene a încălzirii; în încăperi de producţie industrială; în clădiri comerciale, etc.

Sistemele de încălzire radiante funcţionează prin transferul de căldură de la o sursă caldă spre una mai rece, dar cele două surse nu se alfa într-un contact direct şi nici nu fac schimb de materie. Sistemul de încălzire radianta poate fi instalat fără probleme sub pardoseală sau chiar în perete sau plafon deoarece suprafeţele se închina în mod direct şi uniform. Încălzirea si racirea prin suprafete radiante reprezintă una dintre metodele eficiente şi elegante de încălzire a locuinţei, dar şi soluţia care oferă confort termic în momentul în care căldura se propaga de jos în sus pe o suprafaţă cât mai mare. Spre deosebire de clasicele calorifere sau radiatoare, încălzirea în pardoseala poate folosi agenţi termici, dar şi electrici, în ambele variante căldura se transmite prin tuburi sau prin cabluri în mod direct către sapa de beton a pardoselii.

 

Mijloace de comandă și control al temperaturii pentru sistemele de încălzire


Un termostat este un dispozitiv pentru reglarea temperaturii unui sistem astfel încât sistemul este menținut la o temperatură aproape de referință dorită. Termostatul face acest lucru prin comutarea dispozitivelor între pornit și oprit, între încălzire și răcire sau ajustează
fluxul de fluid pentru transfer termic după cum este necesar, pentru a menține temperatura corectă. Termostatul este o unitate de control pentru un sistem de încălzire sau de răcire. Termostatele pot fi construite în multe feluri și pot fi folosite cu o varietate de senzori pentru a măsura temperatura. Semnalul oferit de senzor la ieșire controlează aparate de încălzire sau de răcire. Termostatul este soluția ideală pentru un consum rentabil și un cost rezonabil. Acesta ofera posibilitatea de a seta un orar de funcționare a centralei, precum și temperatura dorită, în funcție de anumite intervale de timp. Temperaturile pot fi stabilite în funcție de necesitățile și preferințele utilizatorului. Se consideră a fi temperaturi optime valorile cuprinse între 18°C si 22°C.

Există două tipuri de termostate: cu fir sau fără fir. Aparent singura diferență dintre cele două tipuri este prezența sau absența firului, cel din urmă funcționând pe bază de unde radio. Deși, termostatul fără fir are avantajul de a putea fi montat în orice încăpere a locuinței și astfel se poate monta în camerele unde este necesar un control al temperaturii individual.

 

Va recomandam solutille de incalzire si racire in suprafete de calitate inalta MAINCOR

https://alexa.royalty-webdesign.eu/produse/incalzire-in-pardoseala-799

BLOG ALEXA
AVANTAJELE INCALZIRII SI RACIRII IN PARDOSEALA, PERETI SI TAVAN
Instalaţiile de încălzire prin radiaţie prezintă avantaje superioare în raport cu celelalte sisteme, dintre care se pot menţiona: asigurarea unui grad de confort mai ridicat, întrucât temperatura suprafeţelor de construcţii ce delimitează...
ALEGEREA CORECTA A POMPELOR DE CALDURA
Pompele de căldură funcţionează cu atât mai economic cu cat diferenţa între temperatura mediului ales ca sursă de energie si temperatura agentului termic din circuitul de încălzire este mai redusă. De aceea se vor folosi sisteme de încăl...
ALEXA Evolution
FacebookInstagramTwitterYoutube
Telefon
INFO & VANZARI
0722 333 544
Adresa
SEDIUL CENTRAL
Bulevardul Liviu Rebreanu 120, Timișoara
Email
SOLICITA OFERTA
oferta.alexa@gmail.com
Service
SERVICE
0729 099 129, 0729 099 139
alexa.dispecerat@gmail.com